Şaptesprezece septembrie(2007)
Tema pentru acasă
Universul creaţiei Eminesciene.
Pana lui Eminescu a avut marele dar de-a aşterne pe hârtie vesrsuri de-o muzicalitate, de-o frmuseţe copleşitoare.
(...) Mulţime de oameni simpli... poartă în suflet lumina cântecelor lor.
Ion Druţă
Despre Eminescu nu căutam cuvinte căci ele există deja şi-au existat şi până să apară el, doar că nu se găsea o persoană căreia să-i fie dedicate. Înconjuraţi de sfinţenia cuvintelor lui, ele au creat tot timpul acea seninătate şi linişte că nici în poveşti nu le poţi găsi. Doar el a putut cânta despre neam prin poezie, astfel fiecare dintre noi purtam în suflet lumina acestor cântece.
Căci ea izvorăşte din zbuciumul neamului nostru şi este adânc naţională. Alecându-ne asupra versurilor sale.. " vedem codrul cum se leagănă, auzim râul prăvălatic de la munte, păşim prin vaieştea frunzelor de nuc, când peste vii se aşează bruma şi toate învie ca prin farmec, şi Făt-Frumos din tei, şi Călin, şi Luceafărul.Rămânem fascinaţi în faţa acestei nepietoare comori spirituale. Comorile nu le poate găsi oricine, totuşi noi, un popor întreg, am găsit intrând în imperiul plin de farmec şi taine a poeziei eminesciene. Creaţia lui cuprinde de la cele mai simple şi mici idei, până la imposibilul real şi existent, căci dragostea e şi ea uneori imposibilă că i-a diferite forme: de durere, trădare, dorinţă,... ca întrun final să fie speranţa ce-o bate vântul şi-o poartă prin toate colţurile lumii şi touşi ca întrun final se întoarce de unde-a pornit pentru a crea amintiri şi vise, minute de plăcere ce pot fi unice şi asta numai în oprelele marelui creator. La început pare a fi atât de greu a înţelege ca mai apoi să apară luna, salcâmul, râul şi să ne spună şi ele de existenţa unei acelei ceva, ce ne lasă muţi şi orbiţi de lacrimi. Eminescu a ştiut ca lacrimile să le transforme în litere, durerea în versuri, dorinţele în strofe iar speranţa întro operă cu nume. Un adevărat magician care a lupata până-n ultimele momente a vieţii cu necorectitudinea, lăsând în urmă o barcă în care ne aflăm şi plutim toţi-cei care îl înţelegem, şi-i simţim prezenţa, iar acea barcă va pluti mereu , iar pentru cei ce n-au găsit răspuns la unele întrebări...le găsiţi în cărţile lui.
( Am fost elev şi eu, acum nu mai pot scrie ca atunci, eram mai liberă în gânduri, mai curată, mai copil....)
Tema pentru acasă
Universul creaţiei Eminesciene.
Pana lui Eminescu a avut marele dar de-a aşterne pe hârtie vesrsuri de-o muzicalitate, de-o frmuseţe copleşitoare.
(...) Mulţime de oameni simpli... poartă în suflet lumina cântecelor lor.
Ion Druţă
Despre Eminescu nu căutam cuvinte căci ele există deja şi-au existat şi până să apară el, doar că nu se găsea o persoană căreia să-i fie dedicate. Înconjuraţi de sfinţenia cuvintelor lui, ele au creat tot timpul acea seninătate şi linişte că nici în poveşti nu le poţi găsi. Doar el a putut cânta despre neam prin poezie, astfel fiecare dintre noi purtam în suflet lumina acestor cântece.
Căci ea izvorăşte din zbuciumul neamului nostru şi este adânc naţională. Alecându-ne asupra versurilor sale.. " vedem codrul cum se leagănă, auzim râul prăvălatic de la munte, păşim prin vaieştea frunzelor de nuc, când peste vii se aşează bruma şi toate învie ca prin farmec, şi Făt-Frumos din tei, şi Călin, şi Luceafărul.Rămânem fascinaţi în faţa acestei nepietoare comori spirituale. Comorile nu le poate găsi oricine, totuşi noi, un popor întreg, am găsit intrând în imperiul plin de farmec şi taine a poeziei eminesciene. Creaţia lui cuprinde de la cele mai simple şi mici idei, până la imposibilul real şi existent, căci dragostea e şi ea uneori imposibilă că i-a diferite forme: de durere, trădare, dorinţă,... ca întrun final să fie speranţa ce-o bate vântul şi-o poartă prin toate colţurile lumii şi touşi ca întrun final se întoarce de unde-a pornit pentru a crea amintiri şi vise, minute de plăcere ce pot fi unice şi asta numai în oprelele marelui creator. La început pare a fi atât de greu a înţelege ca mai apoi să apară luna, salcâmul, râul şi să ne spună şi ele de existenţa unei acelei ceva, ce ne lasă muţi şi orbiţi de lacrimi. Eminescu a ştiut ca lacrimile să le transforme în litere, durerea în versuri, dorinţele în strofe iar speranţa întro operă cu nume. Un adevărat magician care a lupata până-n ultimele momente a vieţii cu necorectitudinea, lăsând în urmă o barcă în care ne aflăm şi plutim toţi-cei care îl înţelegem, şi-i simţim prezenţa, iar acea barcă va pluti mereu , iar pentru cei ce n-au găsit răspuns la unele întrebări...le găsiţi în cărţile lui.
( Am fost elev şi eu, acum nu mai pot scrie ca atunci, eram mai liberă în gânduri, mai curată, mai copil....)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu