Merg printre spice de grâu copt. Le ating cu mâna, iar din spate mă urmărește El. Știu uneori avea răbdare să mă asculte până la capăt iar eu îi înțelegeam nefericirea. Cel mai des îmi vorbea când era amețit. Se așeza jos pe iarbă și mă învăța cum să fiu puternică, cum să nu ascult de nimeni, cum să iubesc și să cred în viitor. Eu l-am pierdut pe tata tare demult, nu, n-a murit. Pe el viața l-a tras pe sfoară, pentru că credea prea mult în oameni, chiar dacă toată viața a lucrat în pădure, printre animale și păsări. Întodeauna îmi spunea că fauna poate să-ți fie cel mai bun prieten, dacă știi să pășești corect prin iarbă, dacă știi să crești un copac din ghindă, dacă mergi printr-un lan întreg de calendulă, fară ca ea să se scuture, dacă...
Eu l-am pierdut pe tata viu. Și cel mai tare doare că tu ești doar un copil, că sunt lucruri pe care niciodată nici el și nici viața n-o să ți le explice. Chiar dacă i-ai scris sorții mii de scrisori, înapoi nu ți-a trimis nimeni nici măcar o virgulă pe o foaie mare, pătrată și albă.
Nu-ți rămâne decât să culegi romanițe. să-ți faci coroniță, să prinzi buburuze prin iarbă și aproape pe fiecare s-o întrebi: "Buburuză ruză, încotro ve-i zbura, acolo mă voi mărita"-tu copil, în clasa a VI-a. Uneori părinții spulberă viitorul copiilor, la mine părinții s-au spulberat pentru mine, pentru noi, chiar dacă ochii mamei erau umezi de ani, iar tata a pierdut partida cu diavolul. Uneori vreau să mă întorc în tecut, acasă. Să mă urc pe șura de la vacă și să cânt despre hulubul păcii. Uneori vreau să mă prindă cântatul de cuc pe deal, eu să prășesc răsărită. Uneori cântecul nu te ajută să-ți speli sufletul de greu și negru. Uneori sari ca iedul de pe-un picior pe altul și mergi la magazin cu un leu în mână ca să-ți cumperi patru gume, pe care să le pui în gură toate odată și să faci baloane, multe baloane, sau paote unul mare și bolfos care să ți încleie de față și părul din frunte. Apoi te duci acasă, vezi că nu poți descalci, i-ai foarfeca și-ți tai părul. Iar a doua zi ai de facut poză pentru "Prima mea învățătoare". Uneori nu vreau să cânte cucul la nimeni. Omul e făcut ca să trăiască. Anii și timpul m-a învățat să nu judec, problemele din familia mea m-a învățat să fiu precaută la oameni și prieteni. Tata m-a învățat să fiu unică. Nu degeaba ani de zile m-a purtat cu el cu motocicleta pe toate dealurile. Tot el mi-a pus că poate să treacă printre doi copaci crescuți foarte aproape. Deodată am crezut că rămânem acolo, apoi am deschis ochii și eram dincolo, vă închipuiți? A trecut și mai eram și vii. Apoi treceam prin sat pe undeva iar tata culegea o căruță întreagă de gheorghine și de ducea mamei, numai să nu-l certe. El a știut tot timpul când a greșit. El a știut tot timpul să vrea altceva.
Acasă am crescut printre diplome, diplomele tatei de la lucru, era cel mai bun funcționar, diplomele surorilor mele. Eu diplome n-am avut și nici n-am căutat. Niciodată n-am crezut în ele și nici nu cred. Oare de ce omul nu paote să fie atât de bun și acasă. De multe ori îmi pun întrebări, apoi îmi aduc aminte, să nu judec. Iar expresia: "Tot ce se face, se face spre bine" îmi alină sufletul, gândul, suflarea. Eu am drumul meu, cu povețele de acasă. Cu un tată bun în copilărie și-o mamă sculptată în timpul puterii, răbdării și înțelepciunii. Uneori trecutul te face să cucerești viitorul Unul numai pentru tine, unul numai al tău. Vreau să fiu așa cum sânt.
Eu l-am pierdut pe tata viu. Și cel mai tare doare că tu ești doar un copil, că sunt lucruri pe care niciodată nici el și nici viața n-o să ți le explice. Chiar dacă i-ai scris sorții mii de scrisori, înapoi nu ți-a trimis nimeni nici măcar o virgulă pe o foaie mare, pătrată și albă.
Nu-ți rămâne decât să culegi romanițe. să-ți faci coroniță, să prinzi buburuze prin iarbă și aproape pe fiecare s-o întrebi: "Buburuză ruză, încotro ve-i zbura, acolo mă voi mărita"-tu copil, în clasa a VI-a. Uneori părinții spulberă viitorul copiilor, la mine părinții s-au spulberat pentru mine, pentru noi, chiar dacă ochii mamei erau umezi de ani, iar tata a pierdut partida cu diavolul. Uneori vreau să mă întorc în tecut, acasă. Să mă urc pe șura de la vacă și să cânt despre hulubul păcii. Uneori vreau să mă prindă cântatul de cuc pe deal, eu să prășesc răsărită. Uneori cântecul nu te ajută să-ți speli sufletul de greu și negru. Uneori sari ca iedul de pe-un picior pe altul și mergi la magazin cu un leu în mână ca să-ți cumperi patru gume, pe care să le pui în gură toate odată și să faci baloane, multe baloane, sau paote unul mare și bolfos care să ți încleie de față și părul din frunte. Apoi te duci acasă, vezi că nu poți descalci, i-ai foarfeca și-ți tai părul. Iar a doua zi ai de facut poză pentru "Prima mea învățătoare". Uneori nu vreau să cânte cucul la nimeni. Omul e făcut ca să trăiască. Anii și timpul m-a învățat să nu judec, problemele din familia mea m-a învățat să fiu precaută la oameni și prieteni. Tata m-a învățat să fiu unică. Nu degeaba ani de zile m-a purtat cu el cu motocicleta pe toate dealurile. Tot el mi-a pus că poate să treacă printre doi copaci crescuți foarte aproape. Deodată am crezut că rămânem acolo, apoi am deschis ochii și eram dincolo, vă închipuiți? A trecut și mai eram și vii. Apoi treceam prin sat pe undeva iar tata culegea o căruță întreagă de gheorghine și de ducea mamei, numai să nu-l certe. El a știut tot timpul când a greșit. El a știut tot timpul să vrea altceva.
Acasă am crescut printre diplome, diplomele tatei de la lucru, era cel mai bun funcționar, diplomele surorilor mele. Eu diplome n-am avut și nici n-am căutat. Niciodată n-am crezut în ele și nici nu cred. Oare de ce omul nu paote să fie atât de bun și acasă. De multe ori îmi pun întrebări, apoi îmi aduc aminte, să nu judec. Iar expresia: "Tot ce se face, se face spre bine" îmi alină sufletul, gândul, suflarea. Eu am drumul meu, cu povețele de acasă. Cu un tată bun în copilărie și-o mamă sculptată în timpul puterii, răbdării și înțelepciunii. Uneori trecutul te face să cucerești viitorul Unul numai pentru tine, unul numai al tău. Vreau să fiu așa cum sânt.
