Da, sunt sangvinică...

Stau în pat. Dincolo de geamul meu stă munţii, marea, oceanul. Îmi place să te caut cu ochii iar ochilor să te găsească. Credeam că fumezi la balcon, chiar şi uşa am auzit. Apoi te-ai întors în casă, uitasei ţigările. Nu le găseai, azi mama a făcut curat şi probabil le-a schimbat locul. Tu nu te superi, tu niciodat' nu te superi pe nimeni. Şi din urma te ajunge vocea ei, o sâcâitoare, care în cinci minute are  stări diferite:
- Te-am rugat să nu mai fumezi la balcon. Uite hai să privim un film bun. Mă doare capul, nu mai căuta film, cred că azi mă culc mai devreme, dacă mai fumezi la balcon nu uita ferestra deschisă, nopţile s-au răcit. Hmm, ce mă fac eu iarna asta făr' de tine?!
 S-a mai auzit un scârţâit, apoi o pocnitură. Am deschis ochii. Of, vecinii mei de sus iar se bat. Probabil nu mai au bani pe ce să cumpere băutură. Dar continui să privesc din pat prin geam. Probabil eşti în munţi acum, ca lupul singuratic, de sus ne vezi mai bine. Ştiu că nu dormi de câteva nopţi. La fel şi eu. Am început să citesc o carte care nu mă lasă. În rest suntem bine. Mai povesteşte tu, îmi dai atâtea întrebări şi eu vorbesc, şi vorbesc, de una, alta. Tu mă priveşti şi zâmbeşti. La tine niciodată nimic nou. Te ridici seara în munţi omule pribeag şi-ţi cauţi familia. Ne găseşti acolo unde ne-ai lăsat. Azi a fost mai frig ca ieri, mâine şi mai frig va fi, aşa au spus la ştiri. Dimineaţa nu iubeşte să-l spăl pe faţă, e fix ca mine. Apoi îi suflu în puminişori când dăm de vânt. În fiecare dimineaţă cu glas cald îmi spune: da' tata mă ducea după cap, că el e puternic şi eu v-oi creşte mare şi voinic ca Halk. Uite, e verde, hai....
-Tu, ce mai spui?
-Eu aştept primăvara. Cine ştie, poate marea ne uneşte. Noapte bună oameni de suflet.
Viorel, dacă fumezi la balcon, nu uita să închizi fereastra. E frig afară.