Există viaţă şi dincolo de gura lumii.

De cu seară eram anunţaţi care şi ce are de făcut. Acasă nu eram niciodată lăsată aşa că stăteam liniştită şi-mi aşteptam sentinţa. Sincer nici pe mine nu mă încălzea să spăl vesela, să fac mâncarea, curat şi să pasc cârlanii. Eram pregătită pentru un lucru mai serios. Apoi mama cu vocea ei caldă în timp ce-mi dădea părul din ochi:
-Viculea tu o să mergi la prăşit la Orbej, tata a trecut aseară pe acolo, o zis că buruianul nu-i mare, pe la tufe mai este oleac' de umbrişoară, o să luăm de acasă o păturică o-m mai sta jos că nu suntem jiudecaţi. Acolo iazul e aproape.
-Aha, acolo numa' eu şi vacile din rând n-o fost. Aaa şi caii la tot Boldureştiu şi câteodată se mai îneacă câte-o oaie de la stâna din deal, dacă am oleacă de noroc poate chiar să înoate moartă în partea unde o să mă scald eu. Mama, nu-mi explica atâtea eu şi fără atâtea detalii merg, numai că haidem pe jos, cu căruţa nu mai merg.
-Pe jos ne ducem, pe jos. Ne trezim dimineaţă tare, trecem pădurea şi suntem acolo.
-Păi da mama cum să nu, trecem pădurea un ceas şi mai mergem un ceas şi suntem acolo ai vrut să spui.
-Tu doar ştii că de erau bani, luam doi oameni şi terminam acolo întro zi, că nu mi-i drag nici mie să vă chinui prin soare. Da nici drumurile să nu-mi umblaţi, da pământurile să stea pârloagă, mai ales că suntem în margine şi lumea trece şi se uită.
-Aha teme-te mama să nu fie anunţ la primărie la Ciuteşti pus, nu de alta da bunica a desfundat toate dealurile, şi-o murit la 53 de ani. Şap' acolo pe lumea ceea când ajungi eşti întrebat:
-Robul lui Dumnezeu Marusea, câte hectare au trecut prin mâinile tale? Tu normal o să-i spui că ai dormit cu sapa sub pernă şi el o să te treacă direct în rai. Eu una m-aş mulţumi şi cu iadul ...
Mama mă privea dezamăgită, eu îmi luam o bucată de învârtită cu curechi şi mă duceam la film. De la ora 5 seara tot satul era mut. Putea să năvălească turcii peste noi. Că doar mergea serialul "Omul Mării". Surorile mele mai mari îl iubeau pe Fernando. Eu le spuneam că e un prost că n-o cautat-o pe Florencia. Nu prea eram primită de ele la vorbă. În drum însă eram un fel de "vocea mahalei".  Dacă ieşea vica roşca în drum, atunci ne jucam de-a vedetele. Ştiam că nu pot rămâne mult în drum, că a doua zi trebuia să-mi cadă osul la prăşit, dar nu asta era cea mai mare durere, simţeam că mama o să ia şi căruţa. Lucica oricum nu trăgea la deal. Tata a dat-o un timp la nişte oameni din satul vecin, au arat cu ea o primăvară întreagă.  Era tare rea când au adus-o înapoi, se vedea că au bătut-o şi de la hamuri avea mozoale. Ni s-a umplut ochii cu lacrimi când a intrat pe poartă. La un timp a fătat cu mânz bolnav, timp de o zi a murit. Mama mult timp n-a pus-o pe Lucica în hamuri. A lăsat-o în pripon să prindă la spete, să-şi cicatrizeze rănile şi de pe piele, şi cele de mamă. Dar atunci simţeam eu că vrea să o ia, auzeam şi vorbă că ar trebui, ca să nu uite cu totul de meseria ei. La ce bun să mai ţii cal la casă. Iubeam iapa ceea, nu şi căruţa. Iubeam să prăşesc, nu prin soare. Dar cel mai mult îmi  doream ca mama să nu mai depindă atât de gura lumii, că "Monument" în centrul satului nu-i punea şi nici "Ordinul Muncii" n-avea să primească. Au trecut ani de atunci, mama a înţeles asta abia acum, dar sănătatea nu te întreabă nimic. Taci şi suferi, te bucuri de copii şi nepoţi aşa cum poţi. Prin ei trăieşti.
Aveţi grijă de sănătatea voastră dragi cititori , nu uitaţi că sunteţi muritori. Există viaţă şi dincolo de gura lumii.