Drumul -" Printre Buşi ".

Dimineaţă. Iarăşi dimineaţă şi ceasul meu verde  suna la 6:00 , cinci zile în săptămână.  Apoi normal că trebuia să deschid ochii, să privesc în pod 5 minute, să trag aer adânc în piept şi să mă ridic din pat. De fapt dormeam pe-o creslă.
-Mam' cum e afară ?
-Azi e mai frig ca ieri, ia-ţi căciula.
-Nuuu, am glugă la scurtă, căciula şeea îi ucisă şi aşa umblu cu codoiul ista din urma mea, numa căciula cu urechi îmi mai lipseşte.
-Măi copchile tu ai de mers prin câmp, nu trali vali trii sandali pân la colţul casei.
Tata trebuia să adauge neaparat ceva:
-Vic' ascultă şi spune mamâ-ta, cap' o să te simţi capra şeea de pe deal cu coada sus şi care-o bate vântul din toate părţile. Da nici surzi la casă mie nu-mi treb'.
Ghiozdanul era gata. Mă aştepta doar drumul.
-Câte lecţii ai azi?
- Şase, de obicei tata.
-Aha, obiceiul ista a tau se termină în jie după poamă la cineva, o să mănânci odată o ghioagâ în cap şi-o să-ţi aminteşti cărarea spre casă mai ghini aşa.
-Odată am luat şi eu un strugure şi ai ce mă năuci la cap.
-Tu nie cu câcaturi să nu-mi umbli şi n-ai mâncare acasă sau şi?? Iaca mamâ-ta se trezeşte pe întuneric, îţi face pâine prăjâtă cu ou, ceai, ca să mănânci ca un om, să nu zdohneşti pintri văloaşi, da tu nu, că nu poţi mânca dimineaţa. Umbli ca strâmba. Macar o felie de pâine cu povidlă ia-ţi.
-Hai te rog dă-mi pace de dimineaţa cu predica.
Mama era mereu salvatoarea.
-Da dă-i măi pace copchilului şi aşa o învăţat pân la patru dimineaţă, are o poezie de spus la franceză şi nu vezi că-i bată de somn încă. Şap are trei kilometri de mers amuş prin pustietate.
-Las-o să înveţe, că nu pentru mine, tot pentru dânsa.
-Offf, tare îţi place să mănânci creierii cuiva de draga dimineaţă.
Ieşeam la poartă, ne porneam câţiva copii din mahala. La 7:00 deja erau la colţ.
Din urmă tata striga: să vă duce-ţi şoseaua, nu printre buşi.
"Printre Buşi"- era un drum mai scurt, sau pe de-a dreptul cum se mai spune. Era numit aşa, că erau două dealuri unite, iar noi treceam pe cărăruşa dintre ele.
Şi normal că mă duceam pe de-a dreptul, aşa ne duceam toţi. Era mai interesant şi ajungeam mai repede, în 45 min, da pe şosea în o oră. Printre buşi am mers 5 ani în satul vecin, 3 km încolo şi 3 înapoi ca să fac carte. A fost cel mai frumos drum din viaţa mea, cel mai cald, cel mai prietenos. Pe mine mersul prin câmp m-a ajutat să cresc o visătoare. Eram prietenă cu vântul, frigul şi zăpada şi ei mă iubeau, ştiu asta. Nu răceam nicioadată. Cinci ani de gimnaziu stau tipărite pe inimă, cinci ani stau tipăriţi pe frunte. Cel ami frumos drum, e cel a copilăriei mele: "Printre Buşi"-acolo găseai poamă devreme, fluturi coloraţi, pomuşoare iarna, salcâmi înfloriţi şi toate erau ale mele. Toate.
El m-a învăţat că sunt  un om liber şi am drumul meu.